Loading

Schimb Ulei Cutie de Viteze Automată

Schimb de ulei cutie automată

Comparativ cu o cutie manuală de viteze, cutia automată este mult mai complexă și, implicit, oferă un confort mai mare. Stresul  pe componentele cutiilor de viteze automate este unul ridicat, de aceea e important să fie respectat intervalul de service recomandat de producători, în conformitate cu uleiul utilizat.

Din experiența proprie și a partenerilor noștri, recomandăm efectuarea periodică a schimbului de ulei, la un interval de 40.000 – 80.000 km sau 2 ani, în funcție de tipul cutiei de viteze și de regimul de trafic preponderent (urban sau extraurban).

La BlackAuto, puteți alege între două opțiuni: înlocuirea parțială sau totală a uleiului. Înlocuirea parțială înseamnă golirea uleiului prin metoda gravimetrică, înlocuirea filtrului și completarea cu ulei nou.

Schimbul total de ulei se face cu ajutorul aparatului ATF-EXTRA PRO Magneti Marelli, dedicat exclusiv acestui procedeu. Aparatul extrage uleiul uzat cu ajutorul pompei cutiei de transmisie și introduce noul ulei prin acțiunea unei pompe proprii. Procedeu se realizează cu motorul mașinii pornit, în poziția P a transmisiei.

Într-o cutie de viteze automată, este esențial ca uleiul să se încadreze în anumiți parametrii fizico-chimici, pentru:

  • menținerea unui grad scăzut de fricțiune între componentele angrenate;
  • menținerea unei temperaturi optime, prin transfer termic;
  • prevenirea posibilelor reacții chimice în urma uzurii excesive a uleiului.

De aceea, schimbul de ulei nu trebuie neglijat.

Tipuri de cutii de viteze automate
  1. Cutii cu viteze planetare (cu convertizor de cuplu)

Acest tip de cutii de viteze automate este cel mai des întâlnit. Cutiile cu viteze planetare se compun din ansamblul covertizor de cuplu + transmisie.

Câteva exemple de cutii de viteze din această categorie:

  • ZF 6 hp
  • ZF 8 hp
  • ZF 9 hp
  • 7G-Tronic (Mercedes Benz)
  • Aisin TF-80SC etc.
  1. Cutii de viteze DSG (cu dublu ambreiaj)

Cutiile de tip DSG (Direct Shift Gearbox) sunt printre cele mai performante cutii de viteze automate. Principiul de funcționare se bazează pe două ambreiaje care lucrează alternativ. Fiecare ambreiaj este responsabil cu o serie de trepte de viteze, iar trecerea de la o treaptă la alta se face prin comutarea alternativă între cele două ambreiaje.

Exemple de cutii de viteze DSG:

  • DSG (Volkswagen)
  • S-Tronic (Audi)
  • PDK (Porche)
  • Powershift (Ford) etc.
  1. Cutii de viteze cu variație continuă (CVT)

Cutiile de viteze automate cu variație continuă funcționează după un principiu diferit comparativ cu restul: în locul angrenajelor, ele conțin o curea de transmisie între doi rotori variabili.

Apelează la un service specializat!

Deși unii ar putea fi tentați să schimbe uleiul cutiei automate singuri, nu recomandăm acest lucru. Schimbul de ulei trebuie efectuat în service-uri specializate, care au la dispoziție echipamentul necesar.

Sună-ne la 0722.103.221!